Side Effects (2013) - recenzie

Side Effects, cel mai recent film al lui Soderbergh este mult mai bun in raport cu ultimele sale 3 filme. Regia e buna, imaginea, scenariul, majoritatea actorilor, muzica s.a.m.d sunt la fel de bune. Filmul are suspans, te atrage si te tine prins in el si de subiect pentru ca nu are momente moarte sau de umplutura.

Intram repede in contact cu personajele, un barbat - Martin (Channing Tatum) iese din inchisoare si se revede cu nevasta lui, Emily, jucata foarte convingator de catre Rooney Mara. Cu toate ca sotul ei s-a intors acasa se vede ca ceva nu e in regula cu Emily, e distanta si absenta...chiar si cand face sex. Devine depresiva si incearca sa se sinucida, dar fara succes. Asa ajunge in spital unde isi face aparitia Dr. Banks (Jude Law) care devine psihiatrul lui Emily. Dr. Banks ii prescrie medicamente antidepresive ce ar trebui sa ii amelioreze starea depresiva, dar lucrurile se inrautasesc si Emily e din ce in ce mai instabila pana ce ajunge la alte acte sinucigase. Medicamentele au ca efect advers si somnambulismul ce o determina pe protagonista sa faca multe lucruri ciudate si anormale... avem parte de un twist anormal din punct de vedere al comportarii lui Emily, chiar creepy. 

Rooney Mara e destul de schimbata (si aici) din punct de vedere al fizionomiei, e o fetiscana tanara, draguta, inocenta si neajutorata. Si-a intrat in rol foarte bine si convinge in rol de depresiva si nu numai...Jude Law e un doctor istet, un tip carismatic, oricum nu poti da gres niciodata cu el chiar daca joaca un anumit tipar el isi face rolul foarte bine. "Apare in cadru" si Catherine Zeta-Jones in rolul Dr. Siebert. Catherine arata foarte sexy si toate cele, dar din pacate nu e la fel de convingatoare si e putin exagerata. Joaca si Channing Tatum care mie personal nu imi place, dar macar nu apare prea mult in film.

Lumina e folosita corespunzator la fel ca imaginea, coloana sonora, cadrele sunt ca o extensie a starii lui Emily, o lume pierduta ca mintea ei si detasata de orice persoana si orice sentiment placut. Atmosfera intensa a filmului, suspansul perpetuu, subiectul captivant te fac si pe tine ca spectator anxios si nerabdator.

Acestea fiind spuse eu va recomand sa il vedeti la cinema ! 

Premiera filmului este vineri pe 22 februarie.
Filmul este distribuit in Romania de catre MediaPro Distribution

Interviu cu Nae Caranfil

Am avut deosebita placere sa iau un interviu, in exclusivitate pentru blogul meu, unui regizor roman caruia eu ii admir munca si talentul de autor. Nu e tocmai corect spus ca i-am luat eu interviul, dar este filmat si montat de mine in intregime.

Eu atat am de zis, voi lasa interviul "sa vorbeasca" si chiar daca are o durata mai mare eu zic ca nu va plictisi, aveti ce invata/afla de la Nae Caranfil. Si astept pareri... :)

UPDATE: Astazi este si ziua domnului Nae Caranfil, acum am aflat, ii urez un sincer la multi ani si cat mai multe filme bune. Ce coincidenta... am postat fara stiu ca e ziua dumnealui.




Vreau sa-i multumesc lui Nae Caranfil in primul rand, lui Vlad Lazarescu , Andreea Daniela si Denisa Nita.

Interviul a fost filmat la Fratelli Espresso Bar in cadrul „Serilor oamenilor de bine”

Boardwalk Empire - "Si asta arata delicios"...

A Clockwork Orange vs. Pulp Fiction

Django - An unchained nigger

Django Unchained e dezlantuirea lui Tarantino, a talentului, a ingeniozitatii si a maestriei lui de a face mereu filme atat de bune, dar este de asemenea si dezlantuirea iubirii lui QT pentru genul spaghetti western... si nu numai. Django a luat nastere chiar acum 10 ani, cand Tarantino a inceput sa scrie o poveste despre un sclav ce devine vanator de recompense. Pe parcusul acestor ani povestea si personajele au inceput sa prinda contur din ce in ce mai mult pana au ajuns la starea finala.

 

Filmul incepe ca orice film de Tarantino, o melodie specific western, ce curge pe parcusul warm opening-ului care prezinta creditele pe un font rosu, astfel intram usor in aerul/atmosfera filmului. In prima scena facem cunostinta cu peisajul, o padure intunecata din care isi face prezenta Dr. King Schultz interpretat cu aceeasi inteligenta, rafinament si talent ca in Inglourious Basterds de Christoph Waltz. Apare din intuneric cu o caruta amuzanta datorita unui dinte supradimensionat ce se balangane pe acoperis.

Filmul trece direct la actiune si apucam sa il vedem si pe Django, jucat de Jamie Foxx care a facut un rol extraordinar.

Django este eliberat de sclavie si devine om liber, Django Freeman asa cum este numit de catre Dr. King Schultz, un vanator de recompense, care il ia cu el pentru a-l ajuta sa ii identifice pe fratii Brittle si sa ii omoare pentru recompensa.

De-a lungul drumului Django si Schultz incep sa se imprieteneasca si chiar sa formeze o echipa. Django are un talent nativ de-a manui pistolul si o atitudine ce va face pe toata lumea sa vorbeasca despre negrul care calareste alaturi de un neamt alb.

In Django Unchained QT se foloseste mult de spatiul exterior, lucru normal pentru un western. Surprinde peisaje desertice, paduri, rasarituri, apusuri, orase mici in mijlocul desertului, plantatii de bumbac s.a.m.d, un deliciu pentru ochii cinefili si nu numai. Imagine acompaniata de o coloana sonora diversa si anacronica, auzim melodii specifice genului western ca cele compuse de Luis Bacalov sau nemuritoarele melodii al lui Ennio Morricone, dar si hip-hop, rap pe ritmul gloantelor scoase din teava pistoalelor lui Django.

Montajul parca se simte un pic nepotrivit cateodata daca pot zice asa, dar nu cred ca va deranja spectatorul in niciun fel, asta vine din gura/mana unui fan care poate a fost obisnuit cu acel stil de montaj. Oricum e greu ca cineva sa inlocuiasca monteurul care ti-a montat toate filmele pana acum, cum a fost in cazul lui QT, care de la Reservoir Dogs pana la Inglourious Basterds a avut-o ca monteur pe Sally Menke care din nefericire a murit in 2010.

Imi place ca am vazut din nou plan detaliile marca QT, ca de exemplu spuma de la bere in Django sau frisca pentru strudel in Inglourious Basterds. Alt lucru care imi place la QT este aducerea unor mari actori "apusi" ce au jucat in filmul Django din 1966, mai exact Franco Nero care are un cameo. La fel a fost si in Inglourious Basterds, Rod Taylor in rolul lui Winston Churchill si regizorul primului Inglorious Bastards, Enzo G. Castellar. Si sunt multe astfel de detalii care nu sunt observate de orice spectator.  

Franco Nero

O alta marca a lui Quentin e violenta. Avem parte de ea aici in toate felurile, violenta grafica, mult sange si intr-o stare mai vascoasa, mie unul imi place la nebunie, e o scena in care tasneste sangele peste florile de bumbac, superb! Violenta fizica, explicita, verbala... pentru unii poate fi prea mult, dar nu e exagerata si nu da in grotesc. Dialogul e acolo, e acelasi Tarantino, dialoguri lungi, pline de umor, eleganta, inteligenta, o placere ce mai! Sunt si destule secvente foarte amuzante, sustinute de Foxx, de replici, de situatie, v-as zice cateva, dar nu o sa dau niciun spoiler.

Leonardo DiCaprio il interpreteaza pe Calvin Candie, un detinator al unei plantatii de bumbac numita Candyland. Candy e cam dandy, elegant tot timpul, ii place sa priveasca sclavii negrii ce se bat intre ei pana ce invinsul moare violent si nu este tocmai foarte destept... dar e rau. Samuel L. Jackson face si el un rol foarte bun si amuzant. Interpreteaza un ingrijitor al casei lui monsieur Candy, dar ii este foarte loial lui Calvin Candie si isi da seama de fapt ce cauta Django si Dr. Schultz. Am sa va stric surpriza si va zic ca are si Tarantino un cameo amuzant sa zicem, apare si dispare cu boom.

Mi-au placut tare mult scenele de impuscaturi, sunt dinamice, filmate excelent, transfocari rapide, montaj la fel si sunet foarte bun. Eu am sa il revad pe 18 ianuarie cand apare in cinematografe. E un film care nu trebuie pierdut fie ca esti fan sau simplu spectator, vei pleca incantat de ceea ce-a facut Quentin Tarantino (din nou)!