Cloud Atlas - Un nor de profunzime superficiala

Atlasul norilor (Cloud Atlas) este un film sau un proiect ambitios fara doar si poate, al doilea proiect de o asemenea anvergura al fratilor Wachowski, dupa Matrix, film ce a revolutionat cinematografia. Filmul este adaptat dupa o carte scrisa de David Mitchell, considerata neecranizabila asta pana cand s-au decis Wachowski sa o faca ecranizabila.

Atlasul norilor se vrea a fi un film filozofic, dens, plin de substanta si profunzime sufleteasca, umana, dar mie mi se pare ca esueaza, fiind astfel doar la suprafata si la un nivel comercial. Filmul este alcatuit din mai multe fire narative plasate in diferite perioade de timp, care intr-un fel sau altul sunt conectate prin personajele lor, lucru pe care il simt si ele. Regizorii reusesc sa il faca omogen, povestile se imbina frumos si logic intr-o anumita masura, nu este plictisitor, nu are momente moarte cu toate ca filmul dureaza aproximativ 3 ore. Veti gasi mai multe povesti, cum ziceam, ca o serie de scurtmetraje, fiecare actor interpreteaza mai multe roluri si este ajutat de un machiaj foarte bun sa intre in pielea lor. 

Vei gasi umor, aventura, actiune, un viitor sumbru asa cum e imaginat orice viitor in vreun film, romanta, speranta, viclenie si asa mai departe, exista cate putin din toate, ce va satisface pe oricine. Dintre toate personajele si toti actorii, Tom Hanks mi-a placut cel mai mult, dar si restul joaca bine. Este o scena savuroasa cu Tom Hanks ce intruchipeaza un scriitor ratat, cu o fizionomie si cu haine de "baiat rau", plus un accent foarte bine imitat de scotian. 

Imi place ca nu se fereste sa aiba violenta explicita, lucrul la care nu ma asteptam, dar e bine venita cel putin pentru mine. Cu toate ca este complex, are un scenariu solid, mie mi se pare ca are o profunzime superficiala, are niste linii de dialog dragute si interesante, cu insemnatate, lucru ce mi-a placut, dar per total este o filosofie comerciala pe intelesul oricui. Coloana sonora e constituita mai mult din melodia sextetul "Atlasul norilor", prezenta de mai multe ori in film. Este o melodie armonioasa, lina si placuta urechii.

Dexter - Guest Post "La buticul cu filme și cărți"

La insistențele blânde ale lui Bogdan('s Blog) am început să mă uit la primul sezon din Dexter. Deoarece mi-am dezvoltat (inconștient și poate inexplicabil) o repulsie în ceea ce privește vizionarea de seriale am ocolit pe cât posibil această nișă, dar prin intermediul lui Dexter am realizat că deși e vorba despre un film în serie (anexat unui criminal în serie) un nivel ridicat de acuratețe cinematografică poate fi totuși atins. Dexter începe cu un intro foarte bine realizat care luat separat poate fi oricând considerat un scurt-scurt metraj foarte bine gândit, montat, cizelat bine de tot la nivel de imagine și plin de subtilitați. 

Michael C. Hall dă viață (amuzant să spun că dă viață) unui personaj crud, dar simpatic, aproape lipsit de sentimente și remușcări, dar care reușește să ne păcălească cu masca sa de pseudo-umanitate atunci când o ajută pe sora sa în cadrul investigațiilor, atunci când îi ucide pe cei răi sau când simulează dragostea față de aproapele. De fapt el simte doar un singur soi de dragoste, cea pentru sânge, literally speaking, pofta sa de sânge e aproape chirurgicală, este pofta unui colecționar tipicar, urofob și foarte precaut. Metodele prin care iși prinde și ucide victimele sunt chiar rudimentare, de cele mai multe ori recurge la cuțit, până și rezonanța numelui său este una tăioasă (dex-ter) și menită să îi sublinieze abilitățile: dexteritatea.

Filmul este înțesat cu încadraturi foarte bune (mă refer doar la primul sezon deoarece atât am apucat să văd temeinic), de o coloană sonoră bună și ironică (felierea dermei sună jazzy), de o lumină plasată foarte bine, clarobscurizată inteligent,  atmosfera caniculară și ușor difuză  a orașului Miami este redată excelent, pare a fi un mediu propice dezvoltării speciei de criminal în serie cu intenții bune și a victimelor sale cu apucături grotești. Faptul că Dexter are o identitate dublă astfel încât el să poată face o dată societății si mai apoi propriului hău lăuntric, se aseamănă foarte mult cu schema clasică a supereroului care de obicei ziua este ori un tocilar, ori un gazetar, ori un bogătan, iar noaptea un pan-salvator deghizat ce se perindă la periferii și prin subsoluri în căutarea stricătorilor de bine. 

Nu pot spune nici că Dexter ar fi un anti-erou, dar este un fel de erou-patogen, el epurează un organism de viruși, el însuși fiind unul. Filmul beneficiază de o serie de replici sadice și amuzante de obicei ieșite din gura japonezului Masuka, făcându-se apel la o prejudecată culturală destul de folositoare în acest context: u(o)morul japonez. Dexter este de un pragmatism scuzabil potrivit oricărei epoci, povestea serialului ar putea fi plasată probabil în orice epocă, personajul său e ritualic, recurent, la fel și răutatea umană materializată în omucideri, însă într-un așa context juridic dovezile sunt și mai greu de mușamalizat, iar egoul ceva mai reprimat de chingile moralei și societății.

Acest articol este un guest post scris de catre Adina :)

A doua zi - Les Films de Cannes a Bucarest

   

   A doua zi de festival de la  Les Films de Cannes a Bucarest a avut ca atractie principala doua filme, „In the Fog”, de Sergei Loznitsa si „De rouille et d’os”/ „Rust and bone”, de Jacques Audiard, la primul fiind prezent si Vlad Ivanov pentru a vorbi si a raspunde la intrebarile publicului.
Eu sincer n-am fost impresionat de niciun film, daca de la In the fog nu aveam nicio asteptare, nici macar nu stiam despre el si am ales sa mergem la el in ultima clipa, am zis sa vedem si noi.. si na mai vine si Ivanov, hai sa luam bilet :)). De la al al doilea aveam ceva asteptari si eram nerabdator sa il vad. Pareri mai larg puteti citi mai jos.

1. „In the Fog” 

   In the fog e un film lent, lent, curge greu si obositor pentru cei care stau in scaun timp de 127 de minute. E un film static din punct de vedere al povestii, dar si al tehnicii, cadre lungi ce aduc aminte de Tarkovsky, dialog putin si un scenariu simplist. Filmul aproape nu are montaj, e alcatuit din cadre lungi, iar cand se face trecerea de la o secventa la alta, e un fade enervant, un ecran negru, care dureaza cam mult si ai impresia ca trece de la un "capitol" la altul, dupa un timp iti poate da impresia ca se termina, dar nu, e aceeasi trecere enervanta. Filmul asta poate fi doar pe gustul celor care le plac filmele de genul asta, lente si statice. 

   

   Nu se intampla mai nimic, in afara de un monolog, 2-3 impuscaturi si o mica explozie. Un om care este acuzat pe nedrept de o colaborare cu nemtii, trebuie ucis de 2 soldati, ce il iau pe protagonist pentru a-l impusca in padure.
Filmul e unul "old school" ca sa zic asa, nu inteleg de ce se mai fac genul asta de filme acum. Peisajele sunt frumoase, incadratura la fel, dar cam insistenta, costumele sunt veridice, ca tot zicea dl. Ivanov despre costumul sau de nazist ca a fost adus direct din muzeu, iar jocul actorilor e bun... a, da si Ivanov apare doar 3-5 minute, undeva pe la jumatatea filmului, intrebandu-te: "Da unde e Ivanov in toata treaba asta"?

 

2. „Rust and bone” 

   Marion Cottilard si Jacques Audiard. E de ajuns sa vezi, sa auzi asta ca sa te convinga sa vezi „Rust and bone”, ultimul film al regizorului Audiard, premiat in 2009 cu marele premiul pentru "Un prophète" la Cannes.

Asteptam Rust and bone asa cum orca din film isi asteapta pestele. In schimb, m-a dezamagit putin, asteptam altceva, nu stiu exact sa spun ce, dar nu ce am primit.

            

   Nu mi-a placut cum e filmat, de fapt e ok, e filmat bine, dar nu imi place ca are foarte multe prim-planuri, majoritatea timpului e filmat in "nasul" actorilor ca sa zic asa. Povestea e emotionanta, melodramatica si brainwash. Apeleaza la scene puternice din punct de vedere emotional, ce mizeaza pe sensibilizarea publicului si socarea lui.

   Relatia dintre cei doi, ca e vorba despre o relatie de "iubire", mi se pare si putin cliseica si brainwash cum ziceam mai sus. Marion interpreteaza foarte bine rolul, ea mi-a placut cel mai mult din tot filmul, fiind un mare plus al filmului, dar si ceilalti actori sunt carismatici. Dar din pacate mie mi s-a parut ca scenariul nu stie pe ce personaj sa se centreze, ba pe barbatul interpretat de Matthias Schoenaerts, ba pe femeia interpretata de Marion Cottilard. Filmul are 2 twisturi care mizeaza pe ce v-am spus mai devreme despre melodramatism, n-are rost sa va spun ce, nu imi place sa dau spoilere oricat de mici sau mari sunt si sa povestesc, stricand farmecul vizionarii. 

Otto e mezzo si Pulp fiction

Am vazut zilele acestea Otto e Mezzo la Cinemateca si am observat ceva, ce anume puteti vedea mai jos :D.

Ce ziceti s-a inspirat Tarantino de la Fellini ?:) Pana si Uma seamana cu actrita din Otto e mezzo, au aceeasi frizura si culoare.

Leapsa cinefila - Topul celor mai bune filme vazute la cinema in 2012

Am primit aceasta leapsa de la Adina, dar ea a plecat de la Filme-Carti. Asa ca ii dau si eu curs, imi place ideea si imi da putin de gandit, pacat ca trebuie sa scriu strict filmele vazute la cinema.

Am stat cateva zile pe ganduri(nu continuu, fragmentat :)))si am clocit un top, unde il puteti devora mai jos.

1. Prometheus - Un film de la care am avut zero asteptari, de-abia urmarisem trailer-ul, dar care din fericire m-a incantat maxim! Un film reusit, iar un SF foarte bun, cel mai bun din ultimii ani alaturi de District 9(recomand daca n-ati vazut inca).

2. The Artist - Un film experiment putem spune in zilele noastre, unde tehnologia folosita excesiv domina. Un proiect indraznet si de succes mare atat la public, dar mai ales la premii.

3. Hesher - Un film foarte amuzant si simpatic, cu un Joseph Gordon Levitt in cel mai bun rol al sau de pana acum, intruchipand un personaj anti-social si nonconformist.

 

4. The Dark Knight Rises - Indraznesc sa spun ca e cel mai bun film de anul acesta(pana acum. Astept si Django) si unul dintre cele mai bune blockbuster-uri, Christopher Nolan ridicand clar stacheta. Mie mi-a placut foarte mult, mi se pare excelent din orice unghi l-ai privi, toata seria exceland de altfel.

5. Brave - Cea mai buna animatie deocamdata, un film marca Pixar, cu o grafica foarte buna, poveste, personaje captivante, bun atat pentru cei mici dar si pentru cei mari.

 

6. A happy event - O abordare total diferita a filmelor de gen, a intreg eventimenului in sine. Un film sensibilos si dragut, cu o actrita la fel de draguta(poate un pic mai draguta:D)

7. Ted - Un ursulet nazdravan si cam slobod la gura :)) dar foarte amuzant, un personaj cu un potential urias, ar trebui profitat, un serial sau ceva, pe mine m-a amuzat.

 

8.  Intouchables - Un film frantuz, comedie bestial. Razi si plangi chiar, pentru cei mai sensibili. O poveste frumoasa despre prietenia dintre doi oameni total diferiti, o comedie cum n-ai mai vazut de multi ani! Cu un actor foarte carismatic, Omar Sy.

9. Poulet aux prunes - Al 4-lea film francez deja, se pare ca e anul lor, putem adauga si The Artist, de ce nu? Nu prea am vazut eu multe filme frantuzesti dar anul asta am recuperat(eu si UNATC nu prea le aveam cu filmele frantuzesti :))). 

10. Toata lumea din familia noastra - Inchei cu un film romanesc drag mie :), cel mai bun de anul acesta!.. dar stai sa apara Dupa dealuri.

 

Multumesc pentru leapsa si va astept si pe voi ceilalti din blogosfera care inca n-ati scris :). Sper ca va plac alegerile mele, va astept si cu preferatele voastre mai jos in comentarii :P.